Cuprins
Diferența dintre drepturile omului și garanțiile individuale este că acestea din urmă reprezintă expresiile concrete care vor permite efectiv respectarea drepturilor omului, apelând la cadrul legal al fiecărei țări.
Drepturile omului sunt cele care includ drepturile și obligațiile pe care le au toate persoanele, indiferent de rasă, sex, naționalitate, vârstă sau altă distincție.
Garanțiile individuale sunt mecanisme de protecție a drepturilor persoanelor, stabilite în constituția fiecărei țări.
Tabel comparativ între drepturile omului și garanțiile individuale
| Drepturile omului | Garanții individuale | |
|---|---|---|
| Definiție | Contemplă drepturile inerente tuturor oamenilor de la naștere. | Reprezintă toate mecanismele legale stabilite într-o constituție pentru a garanta drepturile omului. |
| Documente care le consacrează | Declarația universală a drepturilor omului. | Constituția fiecărei țări. |
| Mecanisme de declanșare | Drept internațional, tratate internaționale. | Toți cei stabiliți în constituție. |
| Caracteristici | Sunt universale și inalienabile. Sunt interdependente și indivizibile. Drepturile omului sunt nediscriminatorii. | Sunt universale. Sunt inalienabile. Sunt imprescriptibile. Sunt inalienabile. Limitează puterea statului. Sunt protejați prin protecție constituțională. |
| Tipuri | Garanții de egalitate. Garanții de libertate. Garanții imobiliare. Garanții de securitate juridică. |
Ce sunt drepturile omului?
Drepturile omului se referă la toate drepturile și obligațiile inerente ființelor umane și care sunt obținute numai prin faptul de a fi născut, fără niciun alt tip de condiție.
Aceste drepturi sunt descrise în Declarația universală a drepturilor omului, un document proclamat în Adunarea Generală a Națiunilor Unite în 1948, la sfârșitul celui de-al doilea război mondial.
Drepturile omului sunt de natură universală și trebuie îndeplinite și respectate de toate statele prin mecanisme multiple, precum tratatele internaționale, dreptul internațional și propriile constituții ale țărilor.
Vă poate interesa și articolul : Care este diferența dintre drepturi și obligații
Principiile drepturilor omului
Declarația universală a drepturilor omului stabilește principii de bază:
1.Drepturile omului sunt universale și inalienabile
Acesta este principiul esențial al drepturilor omului, deoarece stabilește datoria statelor de a promova aceste drepturi, mai presus de sistemele lor politice, economice și culturale.
Drepturile omului sunt, de asemenea, inalienabile. În acest sens, ele nu pot fi eliminate, decât dacă situația este excepțională și există o garanție a procesului legal corespunzător. De exemplu, dacă o persoană este vinovată de săvârșirea unei infracțiuni, o instanță trebuie să își restrângă dreptul la libertate, astfel cum este stabilit în legile țării respective.
2.Drepturile omului sunt interdependente și indivizibile
Toate drepturile omului sunt corelate, astfel încât progresele realizate într-unul dintre ele beneficiază restul, în timp ce retrocedările sau privările afectează, de asemenea, exercitarea drepturilor rămase în mod egal.
3.Drepturile omului sunt nediscriminatorii
Conform acestui principiu, este interzis orice tip de discriminare împotriva persoanelor bazate pe rasă, etnie, naționalitate, sex, preferințe sexuale sau politice etc. În plus, principiul nediscriminării este completat de cel al egalității, care stabilește că toate ființele umane se nasc libere și cu drepturi egale.
Declarația Universală a Drepturilor Omului
Acesta este numele documentului care concentrează cele 30 de articole cu drepturile fundamentale ale omului care trebuie protejate universal.
A fost proclamat la 10 decembrie 1948 în Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, la Paris, iar redactarea acesteia a necesitat reprezentanți ai diferitelor țări, culturi și tradiții care au ajutat la arătarea unei perspective largi asupra a ceea ce implica drepturile omului în diferite părți ale lumii .
Printre cele mai proeminente articole ale Declarației Universale a Drepturilor Omului se numără:
articolul 1
Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și drepturi și, înzestrate cu rațiune și conștiință, trebuie să se comporte fratern între ele.
Articolul 13
Orice persoană are dreptul să circule liber și să își aleagă reședința pe teritoriul unui stat.
Articolul 28
Orice persoană are dreptul de a stabili o ordine socială și internațională în care drepturile și libertățile proclamate în prezenta declarație sunt pe deplin eficiente.
Vă poate interesa și articolul : Care este diferența dintre rasism și discriminare?
Ce sunt garanțiile individuale?
Garanțiile individuale sunt înțelese a fi toate mecanismele stabilite într-o constituție pentru a proteja drepturile omului unei persoane.
În acest sens, garanțiile individuale sunt expresia obligației pe care statele și le-au contractat ca garanți ai drepturilor fundamentale.
Prin urmare, se poate spune că garanțiile individuale sunt toate mijloacele legale disponibile unei persoane pentru a-și exercita drepturile.
Caracteristicile garanțiilor individuale
Garanțiile individuale au cinci caracteristici fundamentale:
- Sunt universale : se aplică tuturor oamenilor, încă de la naștere.
- Sunt inalienabile : nu pot fi renunțate.
- Sunt imprescriptibile : nu se sting.
- Sunt inalienabile : persoana nu poate fi suprimată.
- Ele limitează puterea statului : statului îi lipsește puterea asupra lor.
- Acestea sunt protejate prin protecție constituțională : în cazul în care un drept al omului nu este protejat de o garanție individuală, o protecție poate fi utilizată pentru a îndeplini această funcție.
Tipuri de garanții
Garanțiile constituționale sunt împărțite în patru mari categorii:
Garanții de egalitate
Acestea sunt toate mecanismele care garantează eliminarea distincțiilor dintre indivizi, înțelegând că toți sunt egali și, prin urmare, se află în aceeași situație în fața legii.
Garanții de libertate
Sunt garanțiile care asigură faptul că individul poate acționa liber în societate.
Garanții de proprietate
Acestea se referă la protecția dreptului persoanelor de a avea acces la terenuri în scopuri productive, fie ca proprietar, înțelegând că proprietatea asupra pământului și a apei aparține statului, dar statul trebuie să creeze mecanismele pentru a le transfera persoanelor.
Vă poate interesa și articolul : Diferența dintre contract și acord
