Cuprins
Vă explicăm în ce constă teoria dependenței, originea sa istorică, caracteristicile sale și dăm mai multe exemple
Teoria dependenței, uneori numită dependență străină, este utilizată pentru a explica eșecul țărilor neindustrializate de a se dezvolta economic, în ciuda investițiilor făcute în ele din țările industrializate. Argumentul central al acestei teorii este că sistemul economic mondial este extrem de inegal în ceea ce privește distribuția puterii și a resurselor datorită unor factori precum colonialismul și neocolonialismul. Aceasta plasează multe națiuni într-o poziție dependentă.
Teoria dependenței afirmă că țările în curs de dezvoltare vor deveni în cele din urmă industrializate dacă forțele și naturile exterioare le vor suprima. Aplicând în mod eficient dependența de ele chiar și pentru cele mai elementare elemente fundamentale ale vieții.
Ce este teoria dependenței?
Teoria dependenței studiază în principal relațiile dintre țări. Presupunând că natura acestor relații este forța motrică din spatele divizarii națiunilor dominante și grupurile dependente, centrale și periferice.
Din acest punct de vedere, teoria dependenței s-a îndreptat spre istorie, concentrându-se pe relațiile care existau în timpul epocii coloniale, bazându-și ideea pe relația istorică de exploatare dintre națiunile colonialiste și dependente.
Această teorie respinge forma alternativă de dezvoltare propusă de școala de modernizare, care urmărește integrarea în sistemul economic global și participarea activă la comerțul internațional.
El pune la îndoială faptul că sistemul de tranzacții internaționale a fost construit astfel încât să consolideze din ce în ce mai mult puterea dominantă a țărilor dezvoltate, permițându-le să exploateze în continuare țările în curs de dezvoltare.
Teoria dependenței are mult de-a face cu viziunea marxistă, procedând ca o derivare a marxismului. Această teorie vede relațiile economice actuale și sistemul economic global ca o continuare a colonialismului, numindu-l neocolonialism.
Originea teoriei dependenței
Fundalul istoric al acestei teorii datează de la mijlocul secolului al XX-lea, începând cu activitatea economistului argentinian Raúl Prebisch la Comisia Economică a ONU pentru America Latină (CEPAL), care este liderul școlii de dezvoltare și precursorul teoria.de dependență.
Cu o independență politică destul de asigurată după al doilea război mondial, intelectualii latino-americani au devenit extrem de conștienți de subdezvoltarea continentului lor.
Studiile academice ale lui Hans Singer au documentat o deteriorare continuă a comerțului din țările din America Latină, în timp ce Prebisch a fost creditat cu explicarea factorilor care stau la baza acestei deteriorări.
Teza Prebisch-Singer
Teza de dezvoltare a lui Prebisch-Singer a avut în vedere un set de principii care mergeau împotriva gândirii economice ortodoxe din acea vreme.
Principalul argument pentru a explica subdezvoltarea latino-americană a fost de a depinde excesiv de exporturile de materii prime, care au suferit fluctuații de preț pe termen scurt, tindând să scadă valoarea lor relativă pe termen lung.
Dacă această analiză Prebisch-Singer a fost corectă, participarea la regimul comercial mondial a fost o propunere slabă pentru multe țări în curs de dezvoltare.
Este dificil de estimat în ce măsură această doctrină a comerțului inegal a pus la îndoială mulți analiști latino-americani cu privire la presupusele beneficii ale teoriei clasice a comerțului internațional, împingându-i în domeniul dependenței.
Ideile lui Prebisch au ajuns să aibă o influență politică de anvergură și implicații politice profunde. Ca urmare a influenței lor, majoritatea țărilor din America Latină au adoptat strategii care au condus la o dezvoltare autonomă și autosusținută.
Cu toate acestea, acest model de dezvoltare a întâmpinat în curând probleme. Cel mai îngrijorător lucru a fost că a agravat dificultățile din balanța de plăți a multor țări.
Caracteristicile teoriei dependenței
Dezvoltare și subdezvoltare
Subdezvoltarea economică a țărilor în curs de dezvoltare nu a fost moștenită în mod natural; mai degrabă a fost implantată prin dezvoltarea națiunilor dominante.
Subdezvoltarea și dezvoltarea nu ar trebui studiate separat, ci ar trebui examinate din punct de vedere al cauzalității. De fapt, națiunile industrializate își datorează dezvoltarea subdezvoltării țărilor în curs de dezvoltare. Dezvoltarea și subdezvoltarea sunt fețele opuse ale aceleiași monede.
Fluxul de capital asimetric
Țările centrale exploatează resursele naturale și forța de muncă a perifericelor. Dupa care livrează înapoi bunurile fabricate produse din aceste resurse pe piețele periferice. În consecință obțin mai multe profituri decât periferia, care alimentează țările centrale cu materia primă.
Ca urmare a acestui flux de capital, țările în curs de dezvoltare rămân fără bogăție și capital. Astfel sunt nevoite să împrumute de la țările dezvoltate sau de la instituțiile internaționale, devenind astfel și mai dependente de națiunile dominante, făcând imposibilă evitarea legăturilor de dependență.
Comerț internațional
Corporațiile multinaționale și acordurile comerciale internaționale servesc doar obiectivelor națiunilor dominante.
Comerțul internațional și piața deschisă sunt benefice intereselor țărilor dominante, făcându-le mai bogate, dar are efectul opus în țările dependente.
Importuri înlocuitoare
În esență, urmărește diversificarea exporturilor și accelerarea industrializării prin substituirea importurilor.
Politici protecționiste
Rolul politicilor protecționiste în limitarea rezultatelor comerțului internațional este evidențiat ca fiind eficient. Țările ar trebui să impună politici tarifare ridicate pentru a reduce dependența de producătorii străini. Astfel satisfac cererea consumatorilor interni pe baza producției interne.
Exemple
Dezvoltarea economică a țărilor periferice
Este probabil ca țările periferice să experimenteze o dezvoltare economică mai mare atunci când se separă de legăturile lor cu națiunile dominante.
Atunci s-a încheiat legătura Europei cu țările sale periferice, ca urmare a două războaie mondiale și a Marii Depresii. Datorită declinului acestor legături comerciale, țările periferice au început o creștere autonomă clară în această perioadă.
Integrarea în economia mondială
Prosperitatea economică din Singapore, Coreea de Sud, Hong Kong și Taiwan a dezvăluit ceva contrar teoriei dependenței. Și anume avansarea economică poate fi realizată printr-o mai mare integrare cu economia mondială.
Reprezentarea țărilor din Africa, Asia și America Latină ca un bloc omogen a fost, de asemenea, invalidată de apariția a cinci economii majore: Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud (BRICS).
Dependența OPEC de Nord
Relația de dependență Nord-Sud generează nu numai inegalități între țările din nord și sud, ci și între țările din sud.
De exemplu, membrii Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) beneficiază de venituri mari din petrol. Astfel ei își îmbunătățesc poziția economică mondială față de alte țări din sud.
În același timp, OPEC continuă să depindă de Nord pentru orice schimbări de pe piața internațională a petrolului.
Sfârșitul Uniunii Sovietice
Acest lucru a adus mai multe schimbări sistemului mondial. Apariția globalizării în contextul pieței libere a devenit noua paradigmă, pierzând credibilitatea teoriei dependenței ca o abordare pentru a explica inegalitățile globale.
O integrare reușită au fost fostele țări comuniste europene. Aceste periferii depindeau inițial de țările central europene. În loc să stabilească politici anti-dependență, ele erau pe deplin integrate cu nucleul central.
Criza financiară din 2008
După acestă prăbușire, organizațiile internaționale au avertizat asupra efectelor sale negative asupra țărilor în curs de dezvoltare, afirmând că răspunsul la această criză fără a lua în considerare nevoile țărilor sărace ar fi extrem de nedrepte.
Un exemplu de teorie a dependenței
Africa a primit multe miliarde de dolari sub formă de împrumuturi de la națiunile bogate între începutul anilor 1970 și 2002. Aceste împrumuturi au combinat dobânzile. Deși Africa a plătit efectiv investițiile inițiale în terenurile sale, ea încă datorează miliarde de dolari în dobânzi. Prin urmare, Africa are resurse reduse sau deloc pentru a investi în sine, în propria economie sau dezvoltare umană. Este puțin probabil ca Africa să prospere vreodată dacă aceste dobânzi nu sunt iertate de națiunile mai puternice care au împrumutat banii inițiali, ștergând datoria.
Declinul teoriei dependenței
Conceptul teoriei dependenței a crescut în popularitate și acceptare la mijlocul și sfârșitul secolului XX, pe măsură ce marketingul global a crescut. Apoi, în ciuda necazurilor Africii, alte țări au prosperat în ciuda influenței dependenței străine. India și Thailanda sunt două exemple de națiuni care ar fi trebuit să rămână deprimate sub conceptul teoriei dependenței, dar, de fapt, au căpătat forță.
Cu toate acestea, alte țări au fost deprimate de secole. Multe națiuni din America Latină au fost dominate de națiuni dezvoltate încă din secolul al XVI-lea, fără nicio indicație reală că aceasta este pe cale să se schimbe.
